Îți prezint 5 lucruri uluitoare pe care poate nu le știai despre cai.

1. Copitele cailor acționează ca o a doua inimă. Partea inferioară a picioarelor unui cal e alcătuită în mare parte din oase, ligamente și tendoane. Deoarece mușchii nu sunt prezenți în această zonă, este nevoie de un sistem aparte pentru ca sângele să poată circula.
Copita conține o zonă care se numește „furcuță”. Această formațiune în formă de triunghi face parte din sistemul circulator al calului.
De fiecare dată când calul pășește, furcuța acționează ca o pompă împingând sângele și lichidul limfatic în sus, de-a lungul piciorului.

2. Caii au zece mușchi în urechi. Acest lucru le permite să-și rotească urechile aproximativ 180 de grade. Direcția în care își concentrează auzul e și direcția în care se uită.

3. Caii își dau urechile pe spate pentru a le proteja să nu fie vătămate în cazul unui conflict.
Dacă până acum ai mai petrecut timp lângă cai, probabil știi să nu te apropii de ei când au această grimasă.
Această mimică este felul calului de a-ți spune ție sau altor cai că e necesar să păstrezi o distanță anume.

4. Caii au cei mai mari ochi dintre toate maniferele terestre și au globul ocular de 8 ori mai mare decât oamenii.
  Faptul că ochii sunt poziționați în lateral, le oferă avantajul de a avea un câmp de vedere de aproximativ 350 de grade, cu două zone oarbe. Una în față și alta în spate.

5. Fiecare cal are unul dintre umeri mai dezvoltat decât celălalt. Motivul este faptul că la fel ca noi, oamenii, ei pot fi dreptaci sau stângaci.
Acest lucru se poate observa încă de la naștere. Mânjii se nasc cu picioarele din față înainte. De obicei, piciorul dominant iese primul.
Coama unui cal stă pe partea piciorului mai puțin dezvoltat. De exemplu, dacă calul tău este dreptaci, atunci coama îi va cădea pe partea stângă.

Mă numesc Bîrsan Dorin-Nicolae, iar în cărțile mele vorbesc des despre conexiunea oamenilor cu caii.

Alege romanul western „Suflet de Mustang” de pe site-ul www.carticusens.ro și descoperă o lume cum nu ți-ai imaginat până acum.

Dacă îți plac genul acesta de articole, nu uita să te abonezi la newsletter în căsuța de mai jos.

🐴💙

Stiai că un cal îți poate auzi bătăile inimii de la aproximativ un metru / un metru și jumătate?

Nu numai prin auzul lor foarte bine dezvoltat aceste animale fabuloase pot comunica la un cu totul alt nivel față de cum o facem noi, oamenii.

Mai departe am plăcerea de a-ți povesti despre un experiment făcut de către cei de la Universitatea de Științe Agronome din Suedia. 

Pentru a efectua acest experiment, s-au folosit 20 de călăreți și caii lor. Aceștia, au fost echipați cu aparatură specifică pentru măsurarea ritmului cardiac. Fiecare pereche a parcurs pe rând un traseu care trecea de patru ori pe lângă aceeasi umbrelă. Înainte de a parcurge traseul, călăreților li s-a spus că a patra oară când vor trece pe lângă umbrelă, aceasta se va deschide. Însă surpriză! Umbrela nu s-a deschis. În ciuda faptului că umbrela a rămas închisă, auzind bătăile inimii călăreților, pulsul cailor a crescut și, în consecință, caii au preluat starea emoțională a călăreților.

Experimentul demonstrează atât capacitatea calului de a auzi inima călărețului, cât și de a prelua starea emoțională a acestuia.

Evoluția a dotat caii cu acest simț ieșit din comun tocmai pentru a îi înzestra cu capacitatea de a comunica și de a se apăra mai bine atunci când sunt în herghelie. Tocmai acest simț este cel care le permite cailor să ne citească ca pe o carte deschisă.

Mă numesc Bîrsan Dorin-Nicolae şi în cărțile mele vorbesc des despre conexiunea oamenilor cu caii.

Alege romanul western Suflet de Mustang de pe site-ul www.carticusens.ro și descoperă o lume cum nu ți-ai imaginat până acum.

Dacă îți plac genul acesta de articole, nu uita să te abonezi la newsletter în căsuța de mai jos.

🐴💙

Ar putea cărțile western să ne învețe cum să ne reapropiem de natură? Într-o anumită măsură eu cred că da.

În ziua de astăzi avem multe distracții care ne atrag atenția de la un trai tihnit. Când te-ai mai uitat la un apus de soare fără să te gândești la ceea ce ai de făcut maine la job sau la cine ce a mai postat pe facebook? Ne bucurăm de momente de tihnă mult prea rar. Adesea aceste momente de liniște se întâmplă când suntem plecați în concedii ori în retreat-uri și ne asumăm decuplarea de la tehnologie și de la zumzetul lumii moderne.

Însă nu trebuie neapărat să ne aflăm într-un retreat ca să ne simțim prezenți. Stările de prezență ar trebui să fie ceva ce putem accesa în fiecare zi. O modalitate prin care poți face acest lucru este să citești cărți care sunt pe placul tău. Un studiu științific a demonstrat că atunci când intrăm într-o stare de concentrare și vizualizăm locuri și evenimente, mintea și corpul vor trăi senzații la fel de intense ca cele autentice. Cărțile sunt un mijloc prin care putem ajunge în astfel de stări asemănătoare stărilor de transă. Atunci când citim, acțiunea unei cărți ne poate prinde atât de tare încât pentru moment și uităm unde ne aflăm. În sensul acesta există chiar un proverb care poate explica foarte bine ceea ce se întâmplă cu mintea și cu corpul nostru: „Mintea ne poate duce de la A la B, însă imaginația ne poate duce oriunde”.

Întorcându-mă la cărțile western, o caracterisică comună a acestora se referă la conținutul bogat în descrieri ale scenelor din natură, iar mai mult de atât, protagoniștii acestora trăiesc în ritmul de acum 150 de ani. Astfel, ei sunt o continuă aducere aminte despre faptul că oamenilor le place să trăiască viața în armonie cu natura, în explorare și în compania animalelor care le-au fost alături timp de milenii. Văd cartile western ca o parte rebelă a literaturii, un gen literar care caută să ne trezească în plină eră tehnologică și să ne reamintească de faptul că locul nostru este mai întâi aproape de natură, iar apoi la birou în fața unui ecran.

Cu atât mai mult, având în vedere în situația destul de bulversantă și incertă în care lumea se află în acest moment, înțelegerea naturii mi se pare a fi un lucru fundamental. Altfel, nu văd cum am putea fi în stare să ne oprim la timp din anihilarea lumii în care trăim. Ca să nu mai vorbesc despre efectele pe care deconectarea de la natură le are asupra sănătății noastre. Sănătatea, fiind și ea o tema foarte amplă, prefer să o păstrez pentru o viitoare discuție.

Cărțile western și nu numai, ar putea avea, într-o anumită măsură, un rol benefic în refacerea și reeducarea capacității noastre de a percepe și de a respecta natura și de a ne reconsidera existența în așa fel încât să includă bune practici care să ducă mai puțin la vătămarea mediului care ne-a dat viață. În esență, reconectarea cu natura înseamnă și reconectarea cu noi înșine la un nivel mai profund.

Din punctul meu de vedere, să mă bucur de natură înseamnă: să număr câte cercuri face uliul deasupra pădurii înainte să se îndrepte către șes, acolo unde poate vâna mai ușor șoriceii de câmp; să mă bucur de aspectul ciudat și de coloritul interesant al ciupercilor pe care le întâlnesc pe cărarea din padure, ori să mă minunez de modul interesant în care se sprijină doi copaci unul de celălalt; să aud susurul pârâului ce curge în mica vale de lângă casă, ori să mă uit la cum unduieste iarba în adierea vântului și să remarc zarva pe care o fac păsările atunci când cineva intră în pădure, pădurea fiind casa lor sacră; să aud cum vuiește vântul printre coroanele pinilor și să privesc îndelung cum se adună norii de ploaie după culmile dealurilor.

Acestea și multe altele le putem percepe mai ușor atunci când ne deconectam de la zumzăitul etern al notificarilor de facebook ori instagram, de la zdrăngănitul reclamelor sâcâitoare care apar la TV, ori de la luminile orbitoare emanate de zeci de ecrane.

De exemplu, în viața de zi cu zi, eu citesc Zane Grey și mă bucur de descrierile legate de munți, păduri, bizoni, reînvăț să privesc natura prin ochii oamenilor de demult, să o apreciez și să înțeleg necesitatea de a trăi în moment. Pentru cititorii în engleză recomand romanele scrise de Zane Grey: „Silvermane”, „Wildfire”, „To the Last Man”, „Tappan’s Burro” și nu în ultimul rând „The Thundering Herd”.

Zane Grey folosește descrieri ample și bogate ale naturii. La fel și Louis L’Amour, un alt scriiitor western foarte renumit, el fiind primul scriitor care a fost recunoscut cu Medalia de Aur a Congresului American și cu Medalia Prezidențială a Libertății.

Atât de mult iubesc cărțile scrise de cei doi autori, încât mi-au servit ca inspirație. În anul 2019 am scris prima carte ce aparține acestui gen rebel al literaturii. Până în prezent am scris cinci cărti western și de aventură: „Praf și Pulbere”, „Suflet de Mustang”, „Cântecul Deșertului”, „Un prieten de încredere” și „Mary Jane”.
La fel și eu, în cărțile mele, am căutat să duc mai departe obiceiul de a descrie natura într-un mod cat mai autentic și mai profund. Fiind un iubitor de natură și un iubitor de cai, nu am putut proceda altfel. Uite un exemplu din romanul „Suflet de Mustang”, roman a cărui lansare va avea loc pe 12 noiembrie 2022:

Luna se rostogolea din ce în ce mai jos pe cupola înstelată. Privindu-i culoarea argintie, deși efortul goanei îi încălzea corpul, Jose simțea frigul din ce în ce mai aprig.
Aerul deșertului era fin și neconsistent, asemenea unui voal subțire ce nu avea puterea să păstreze din căldura de peste zi.
Suflul ușor al duhului pustiului purta cumva în el întinderea sa nemărginită și copleșitoare. Senzația îi dădea în același timp atât sentimentul de libertate, cât și de singurătate. Era greu de închipuit cum animale sau chiar oamenii puteau trăi în acele locuri.

Cea mai importantă era apa. Pe lângă roua dimineții, care se găsea în câteva picături pe majoritatea plantelor, existau căldări naturale care rețineau apă. Indienii yaqui sau apași, care trăiau în acele zone, cunoșteau cele mai multe dintre aceste rezervoare.

Însă existau și surse de apă care nu erau cunoscute. Cele mai multe dintre acestea erau frecventate de către animalele deșertului. Vietățile care trăiau în acele zone se adaptaseră la mediu și cunoșteau tot ceea ce le înconjura. Cineva care călătorea prin acele ținuturi trebuia să fie mereu atent și, cumva, să simtă locurile prin care trecea.

Pentru a ajunge la acele surse de apă mai puțin frecventate, oamenii se puteau lua după urmele animalelor, după zborul păsărilor sau chiar al insectelor. Chiar și urmele indienilor i-ar fi putut conduce către astfel de locuri ascunse.

romanul „Suflet de Mustang”, pag 21

Un alt exemplu:

Se trezi înainte de răsărit. Dormise buștean. Se simțea revigorat.
După ce dădu apă și fân cailor, umplu din fântănă două găleți pentru a se spăla. Senzația pe care o lăsa apa rece pe corpul său îl trezi complet. În sinea lui, abia aștepta să se știe pe drum. Se îmbrăcă în pantaloni și în cămașa curată, se încălță în vechile sale cizme.
Așa cum bătea prima rază de soare, își putea vedea clar chipul în geamul unei ferestre. Trăsături care înainte nu erau așa de adânci, arătau dificultatea drumului parcurs în ultima vreme. Sticla care îi reflecta figura îi putea dezvălui cum arăta, însă doar un cal putea oglindi cine era cu adevărat. Acesta era și unul dintre motivele pentru care se simțea atât de apropiat de cai.

romanul „Suflet de Mustang”, pag. 199

În încheiere, dacă apreciezi și tu timpul petrecut în natură și dacă îți plac cărțile, te invit cu drag la lansarea romanului „Suflet de Mustang”. Lansarea are loc de la ora 12:00 pe 12 noiembrie 2022 la Muzeul Național al Literaturii Române din București.

Link-ul către eveniment este aici: https://www.facebook.com/events/1222992801598111

În aceeași măsură, dacă articolul acesta a fost pe placul tău, te invit să te abonezi la blog-ul meu:

În felul acesta vei primi notificări pe mail despre articolele noi pe care le voi posta în viitor. Ce îți mai recomand, este să arunci o privire peste celelalte aricole din blog. Poate acestea te vor inspira mai departe.

Pe curând. 🐴🤠👋

De câte ori ai vrut să începi ceva și un gând de undeva din mintea ta a zis: ‘Și dacă nu voi reuși? Are rost să risc și să încerc? Dacă nu voi reuși, îmi voi fi pierdut timpul și energia.”.  Dând curs acestui gând, ai revenit într-o aparentă stare de confort, de siguranță, și în ceva timp, ai și dat intenția uitării. Însă te întreb, dacă totuși nu ai fi dat curs gândului, și în schimb ai fi dat gândul uitării, ce s-ar fi întâmplat cu intenția ta? Găsești în tine curajul să răspunzi la întrebare?

Multe dintre deciziile pe care le luăm în viața de zi cu zi, sunt influențate de acel prim impuls de teamă și de îndoială de sine. Acesta este ceea ce o legendă nativ-americană a tribului Cherokee numește: lupul negru care se găsește fără excepție în fiecare dintre noi. Teama, apare exact în momentul în care altfel, am fi început să acționăm, și să începem să lucrăm la ceea ce ne-am propus. Deci, există un moment crucial care, până la urmă face diferența între a împlini și a renunța la ceea ce ne dorim să realizăm.

Însă înainte de orice altceva, hai să oprim timpul în acel moment de cumpănă și să privim către ceea ce se întâmplă. Mintea, grație instinctului de conservare, “Negativista”, se simte mereu datoare să ne prevină și să ne spună despre ceea ce s-ar putea să nu iasă bine în planul nostru. Acesta este rolul ei, și îi mulțumim pentru că până în ziua de azi ne-a adus, aici și acum, întregi și teferi. Însă ceea ce mintea de regulă ne spune, nu este neaparat să se și împlinească. Sunt doar avertismente despre “worst case scenario”, acela care are șanse de 1% de a se împlini. De cele mai multe ori vocea minții este cea care stă între tine și ceea ce dorești să realizezi. Când îi dai curs, te supui ei, renunți, și îi predai puterea de a realiza orice intenționai să faci.

Fă un exercițiu: gândește-te la cum te-ai simțit într-o situație în care din teamă, ai renunțat la a încerca să îți depășești o condiție sau să accepți o provocare. Ce sentimente alcătuiau starea ta de atunci? Erai întradevăr în pericol? Sau era doar povestea din minea ta, poveste care nu are legătură cu realitatea?

Rolul “Negativistei” este acela de a crea o zonă de siguranță în jurul nostru. Ea intenționează să ne țină în loc, ca să nu ne “frigem”. În unele situații bariera asta ne protejează. Însă în multe dintre ele, nu face nimic altceva decât să ne împiedice în devenirea noastră. Din această cauză e important să decidem conștient când e necesară și când ne împiedică.

De cealalta parte a barierei, stă curajul, asumarea, împăcarea de sine, încrederea, și oportunitatea de a contribui la ceva mai mare decât propria persoană. Este ceea ce aceeași legendă nativ-americană numește: lupul alb, care și acesta se află în fiecare dintre noi. Atunci când te eliberezi de vocea “Negativistei”, apare libertatea de a crea și de a împlini valori pe care le găsești doar în afara zonei tale de siguranță.

Fă următorul exercițiu: Încearcă să îți aduci aminte de felul în care te-ai simțit atunci când ai reușit să împlinești ceva de care nu te considerai capabil. Exact! Puterea de realizare a lucrurilor mărețe se află fără excepție în fiecare dintre noi. Tot ceea ce trebuie să facem e să nu lăsăm teama să îi oprească cursul.

Dale Carnegie spune că “Inacțiunea cultivă lipsa de încredere și frică. În schimb acțiunea dă naștere la încredere și curaj. Dacă vrei să îți cucerești îndoiala și frica, nu sta acasă gândindu-te la asta. Apucă-te de ceea ce ai de făcut”.

, iar Ralph Waldo Emerson spunea: “Pentru orice faci, ai nevoie de curaj. Indiferent de alegerea pe care o iei, va fi cineva care să îți spună că ai greșit. Mereu vor fi situații care te vor face să crezi că ai tăi critici au dreptate”.

În final, legenda nativ-americană spune că lupul care câștigă lupta interioară este cel pe care îl hrănim. Adică, doar tu ești responsabil pentru ceea ce alegi. Împlinirea și fericirea se află numai în mâinile tale. Tu decizi dacă îți predai puterea fricii, sau dacă duci la împlinire ceea ce îți dorești.

Link către legenda nativ-americană: https://deanyeong.com/fight-two-wolves-inside/

Sper că ți-a plăcut articolul. Dacă da, atunci am următoarea rugăminte la tine:

1. Abonează-te la blog. În felul acesta vei primi notificări pe mail despre articolele noi pe care le voi posta în viitor. Ce îți mai recomand, este să arunci o privire peste celelalte aricole din blog. Poate acestea te vor inspira mai departe.

2. Arunca o privire pe pagina cu cărtile mele. Poate că acolo vei găsi ceva ce îți va fi pe plac. S-ar putea să găsești o lectură care ar putea fi pe sufletul tău și care îți va face ziua mai bună.

Pe curând. 🌙🐺👋

Suntem pe la mijlocul lunii septembrie 2022, iar fiorul racoros al toamnei începe să se facă simțit. Copacii încep să arate faptul că au mai îmbătrânit un an și că au devenit mai înțelepți.

Am început să citesc o carte diferită față de lectura mea obișnuită. Autorul ei este istoric, învățător, meșter, administrator, actor, orator public și nu în ultimul rând parte a sfatului înțelepților din Tribul Lakota din Rezervația Indiană Rosebud.

În momentul de față parcurg „Keep Going – The Art of Perseverance”. Aceasta este o carte în care scriitorul transmite generației viitoare povești vechi din cultura Lakota. Nu este singura carte de acest gen. Scriitorul a scris si alte cărți deosebite. Dintre acestea eu am avut ocazia să răsfoiesc „The Lakota Way” și „Quiet Thunder – The Wisdom of Crazy Horse”. Acestea sunt cărți de exceptie. În cartea pe care o citesc în prezent, am găsit multe lucruri interesante. Unul dintre acestea o să îl redau mai jos, apoi o să insist asupra învățămintelor pe care le putem trage din această aparent simplă istorisire.

„Într-o zi, un tânăr indian merge la bunicul său și îl întreabă :

– Bunicule, spune-mi te rog, de ce viața este așa de grea?

Bătrânul îl priveste și nefiind prima dată când baiatul îi pune această întrebare și văzând că emoțiile lui sunt aceleași ca data trecută când i-a pus întrebarea, s-a gândit să îi spună o poveste din care să poată trage o învățătură. Bătrânul îi spune:

– Lasă-mă să-ți povestesc despre modul în care lupul își trăiește viața. Din păcate nu mai avem lupi aici, în această regiune. Atunci când a venit omul alb, neînțelegând felul de a fi al lupului și crezând că e un animal cu totul rău și sângeros, i-a vânat pe toți până la ultimul. Acest lucru nu a fost corect întrucât lupul nu este rău. Când vânează, lupul are foarte multe eșecuri. De puține ori lupului îi iese planul până la capăt. Totuși, acesta vânează în continuare deoarece să renunțe, ar însemna să renunțe la viață însăși. Lupul își dorește să trăiască, astfel, deși are doar puține reușite, iar probabil viața lui este tare dificilă, lupul vânează neîncetat mai departe.”

Deși este o povestioară scurtă și aparent destul de simplă, m-a inspirat. Viața în natură nu cunoaște zona de confort. Noi, oamenii, trăim puțin diferit față de restul vietăților din sălbăticie. Noi, oamenii, putem să alegem între a ne relaxa ori a depune efort să realizăm ceea ce ne propunem. Atunci când nu mai avem spor, putem să luăm o pauză și să continuăm atunci când reapare inspirația ori cheful de muncă. Nu este o problemă, cu toții procedam așa, iar în lumea noastră nu este un lucru greșit. Însă în natură, în lumea animalelor nedomesticite și a lupului, lucrurile nu stau tocmai așa. El se găsește într-o constantă luptă pentru supraviețuire. Lupul nu cunoaște ceea ce înseamnă zona de confort, astfel că nu poate să se relaxeze atunci când senzația stomacului gol nu îi dă pace, ori când îl bate ploaia ori ninsoarea și trebuie să-și găsească adăpost. Dacă ne gândim la existență din perspectiva lupului, ne dăm seama că nu e timp de stat ori răgaz pentru contemplat. El trebuie să fie mereu în mișcare și mereu trebuie să se gândească la ce trebuie să facă pentru a-și asigura următoarea necesitate. Indiferent cât de dificilă e viața, trebuie să vâneze în continuare.

Poate că atunci când lucrurile devin dificile în viața noastră, ar fi util să ne aducem aminte de povestioara Lakota despre viața lupului. Deși nu trăim în pădure, iar viața noastră se desfășoară într-o societate „evoluată” și „civilizată”, ne putem lăsa inspirați de stilul de viață al lupului. Confortul este un privilegiu, iar dacă privim lucrurile din perspectiva aceasta, nu vom mai fi tentați să luăm viața de-a gata. Obstacole vom întâmpina mereu, iar cel mai important lucru este atitudinea pe care o avem în acele momente. Chiar dacă întâmpinăm dificultăți în existența de zi cu zi, marea parte dintre acestea se vor rezolva în momentul în care ieșim din zona de confort și devenim puțin așa cum este lupul. Mai perseverent, mai răbdător și mai înțelept.

Sper că ți-a plăcut articolul. Dacă da, atunci am următoarea rugăminte la tine:

1. Abonează-te la blog. În felul acesta vei primi notificări pe mail despre articolele noi pe care le voi posta în viitor. Ce îți mai recomand, este să arunci o privire peste celelalte aricole din blog. Poate acestea te vor inspira mai departe.

2. Arunca o privire pe pagina cu cărtile mele. Poate că acolo vei găsi ceva ce îți va fi pe plac. S-ar putea să găsești o lectură care ar putea fi pe sufletul tău și care îți va face ziua mai bună.

Pe curând. 🌙🐺👋

În primul rând doresc să aduc recunoștință redacției „Plaiuri Săcelene” pentru că în numărul 110 al revistei am avut ocazia să vorbesc despre frumoase pasiuni cum ar fi muzica, sportul și cărțile western.

„Asociaţia “Izvorul” Săcele a luat fiinţă în anul 1922, la iniţiativa unui grup de tineri entuziaşti din cele 7 Sate săcelene de atunci, şi a fost una dintre primele forme de organizare în domeniul cultural şi sportiv din mediul rural în România. Printre obiectivele pe care asociaţia şi le-a propus şi le-a urmărit continuu se numără: evidenţierea şi conservarea bogatei moşteniri spirituale şi culturale lăsată de strămoşii mocani săceleni, păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor, promovarea literaturii şi artei locale, promovarea unei atitudini civice autentice”.

Puteți găsi mai multe despre „Plaiuri Săcelene” la adresa https://www.izvorulsacele.ro

Mai jos se află interviul:
Î: – De-a lungul timpului, pasiunile tale au fost foarte diverse, de la muzică la sport și cultură. Propun să începem discuția noastră în ordine cronologică și să începem cu prima ta pasiune muzica. Ce înseamnă pentru tine și ce loc ocupă în viața ta?

R: Alături de sport, muzica este una dintre modalitățile prin care oricine se poate relaxa. Pentru mine, muzica aduce multe beneficii. Mă face prezent, mă face fericit și mai mult de atât mă ajută să îmi cresc puterea de concentrare. Prima dată când am simțit muzica cu adevarat, a fost atunci când eram mic și tatăl meu mi-a pus să ascult la pick-up un disc al formației “Phoenix”. Cu timpul am ajuns cu formația de muzică rock din care faceam parte, chiar să cânt în deschiderea concertelor formațiilor Phoenix, Compact și în deschiderea formației Trooper. Când am fost adolescent am ascultat cu plăcere muzica rock. Apoi, pe măsură ce am trecut prin diferite etape ale vieții, muzica pe care am ascultat-o și pe care am încercat să o cânt la chitară s-a adaptat. Muzica m-a insoțit la fiecare pas și mi-a adus mereu echilibru. În prezent îmi place să ascult și să cânt muzică blues sau country / western.

Î: – Ești unul din tinerii care au avut rezultate bune la acest nou tip de curse care are din ce în ce mai mulți fani în România, Spartan Race. Povestește-ne mai întâi despre acest tip de curse?

R: Spartan Race este un tip de curse care pe mine m-a prins din prima clipă. Prima dată am participat în 2018 în Poiana Brașov. Apoi, deoarece îmi doream să capăt experiență, am participat la cursele Spartan prin alte țări cum ar fi: Italia, Spania și Ungaria. Am amintiri deosebite, iar cursele m-au învățat multe lucruri despre mine. Cred că fiecare reușită și fiecare înfrângere pe care am avut-o în lupta cu mine m-a făcut să devin persoana care sunt astăzi. Adevărul este că indiferent de cât de dificile sunt cursele, sunt recunoscător și mă bucur că am parte de asemenea experiențe aparte. Cursele chiar îți testează limitele. Alergi, apoi fiecare obstacol îți rupe ritmul și trebuie să te adaptezi repede de la un tip de efort la altul. Ești solicitat atât fizic cât și mental și emoțional. Dacă vrei să reușești, cursele chiar sunt o luptă pe care trebuie să ajungi să o stăpânești bine în interiorul tău.

Î: – Cum sunt aceste curse din perspectiva unui participant? Ce a însemnat pentru tine, personal, participarea la Spartan Race?

R: Pentru minele cursele au venit cu o oarecare doză de maturizare. Fiecare competiție te pune în primul rând față în față cu tine însuți. Pe parcursul întrecerilor treci prin sentimente de frustrare, de bucurie, de epuizare, însă oricum s-ar desfășura întrecerea, în final te simți învingător. Deși concurezi cu alți două sute de indivizi, competiția este în primul rând cu tine însuți. De la bun început cursele mi-au părut a fi ceva tare dificil. La prima competiția din 2018, am fost scos cu totul în afara zonei mele de confort. Atunci, la prima cursă, am înțeles că pentru a putea ajunge printre primii va trebui mai întâi să parcurg o etapă de pregătire care mă va pune la încercare din multe puncte de vedere. Disciplina a fost factorul cheie care m-a făcut să parcurg toate antrenamentele până la capăt. Într-adevăr după aproximativ un an și jumătate de antrenamente zilnice am reușit. Totodată am aflat că atâta timp cât îți dorești cu adevărat, orice este posibil.

Î: – Descrie puțin un antrenament pentru o astfel de cursă? Tu ai scris și o carte în urma participării tale la cursele Spartan Race

R: Din punctul de vedere structural cursele sunt un traseu de alergare care este segmentat de probe de forță, de echilibru și de dexteritate. Pentru a te putea antrena trebuie din start să te gândești că e necesar să găsești o armonie destul de greu de obținut între rezistență, forță și agilitate. Deoarece cel mai bun antrenament este acela care se apropie cât mai mult de condițiile din cursă, baza îl reprezintă alergarea în natură combinată pe alocuri cu diferite exerciții cum ar fi burpees, sărituri de pe loc, căratul de greutăți, urcatul pe sfoară, parcurgerea în echilibru a unui traseu, sau chiar aruncarea suliței într-o țintă. Pentru mine, cel mai bun antrenament este acela care la fiecare 2-3 kilometri de alergare introduce o serie de exerciții de forță. Ideea e să obișnuiești corpul cu ruperile de ritm. Cu cât reușești să alergi mai în viteză în condițiile în care rupi ritmul destul de des, cu atât ești mai aproape de condiția fizică ideală.

Î: – Să trecem și la ultima ta mare pasiune, și anume scrierea de cărți western. De unde această pasiune?

R: Sunt un fan al cărților scrise de Zane Grey și Louis L’Amour. Acestea sunt acel gen de cărți care te țin noaptea treaz, iar atunci cand ai terminat de citit o aventură, abia aștepți să o începi pe următoarea. Pentru ca îmi plac atât de mult și deoarece nu există versiuni traduse în limba română, mi-am dorit să scriu eu cărți în română care să surprindă acea lume fascinantă.

Î: – Cărțile au ca ”personaj principal” calul, mustangul. Dragostea aceasta de cai de unde vine? Ce anume te-a făcut să îi aduci într-o carte?

R: Se întâmpla acum 6 ani când la un centru de echitație din Brasov am cunoscut caii pentru prima dată. Acolo, am aflat despre ceea ce înseamnă cu adevărat caii. Am cunoscut puterea cailor de a se conecta imediat la oameni. Unui cal nu trebuie să îi spui nimic. El va înțelege din prima clipă ce se desfășoară în interiorul tău. Chiar este o abilitate pe care caii o au și nu trebuie deloc antrenată. M-a uimit acest lucru și atunci mi-am dat seama că există o lume care se află undeva după rațiune și gândire, o lume care nu are nevoie de întrebări și nici de răspunsuri. Pentru mine, caii sunt cei care mi-au dezvăluit această lume. De atunci și până acum, de fiecare dată când sunt în preajma cailor, mă pot conecta iar și iar la acel fel de a fi prin care mai întâi simt și apoi judec.

Î: – Timpul de astăzi nu pare unul prea benefic scrisului de carte, online-ul ocupă locul principal pentru apoape toată lumea. Cum de ai avut curajul să scrii o carte?

R: Așa este. Există o preferință a oamenilor spre mediul online. Totuși, există încă persoane care citesc cu drag o carte tiparită. Eu cred că fiecare reușită vine la timpul potrivit. Spre exemplu, autorul meu preferat, Louis L’Amour, a încercat să publice cărți timp de șase sau șapte ani. De fiecare dată a fost refuzat (acest lucru se întâmpla prin anii 1955). Apoi, în jurul vârstei sale de 60 de ani, a devenit bestseller internațional. Ideea este că Louis nu a renunțat niciodată la visul lui. Deși fiecare epocă vine cu provocări proprii, eu cred că în final reușita depinde de abilitatea noastră de a nu renunța la lucrurile în care credem cu adevărat. Mereu există o cale pentru a reuși. Am învățat acest lucru de la cursele cu obstacole, iar această lecție mi-a servit în toate celelalte lucruri pe care le-am facut.

Î: – Vorbește-ne te rog de cărțile tale?

R: Până în prezent am publicat 4 cărți western: „Cântecul deșertului”, „Praf și pulbere”, „Suflet de mustang” și „Un prieten de încredere”. Chiar acum lucrez la a cincea carte. Aceasta va fi tipărită în prima jumătate a anului viitor. Toate cărțile pe care le scriu au ca subiect principal atât legătura oamenilor cu caii cât și aprecierea pentru natură. Acțiunea din cărțile western are mereu loc în mijlocul sălbăticiei: privind lumea nemărginită care se întinde sub cerul liber, printre munți, prin canioane, prin deșert, ocazional fugind de indieni sau luptând pentru a le ține piept. Acolo, prin vastul pustiu, protagonistul e însoțit doar de calul său credincios și de umbra norilor. Pentru mine cărțile ce aparțin acestui gen mereu spun povești interesante despre locuri străbătute înainte de puțini oameni, locuri care au un rol în dezvoltarea caracterului personajului principal și care prin farmecul lor deosebit dau o dinamică aparte poveștii.

Î: – Cum îți alegi subiectele?

R: Atunci când scriu pornesc de la o idee pe care o las să se așeze în timp. Poate dura două sau chiar trei luni până când încep să conturez acea idee într-o carte. Unele idei sunt mai bune în timp ce altele nu se dovedesc a fi pe măsură. Însă fiecare dintre ele trebuie mai întâi să treacă testul timpului. Știu că un subiect este suficient de bun pentru a fi transformat într-o carte doar atunci când acesta rămâne în mintea mea și nu îmi dă pace până când povestea nu este scrisă până la capăt.

Î: – Cartea presupune și o muncă de documentare. Cum faci acest lucru? Totul este numai imaginație, creativitate?

R: De regulă pornesc de la o intrigă. Mai departe totul este numai despre imaginație și creativitate. În principal, sutele de cărți pe care le-am citit despre acest subiect îmi servesc drept ghid în lumea de atunci. Nevizitând vreodată America și netrăind în acele vremuri, pot doar să îmi imaginez cum a fost datorită cărților pe care alții le-au scris cu mult timp înaintea mea. Cărțile lui Zane Grey, Louis L’Amour, Max Brand și mulți alții, sunt sursa prin care mă pot conecta la lumea de atunci.

Î: – Cum vezi tu ca un scriitor de cărți western, viitorul cărții pentru copii și adolescenți?

R: Sunt de părere că dorința de cunoaștere și de explorare a copiilor și a adolescenților va face mereu ca genul preferat de majoritatea dintre ei să fie cărțile de aventură. Eu îmi amintesc și în prezent cât de fascinat am fost când am citit, de exemplu, „Ivanhoe”. Eram atât de acaparat încât nu am putut lăsa cartea până când nu am terminat-o. O citeam chiar și la scoală pe sub bancă în timpul orelor. Consider că cititul este o parte din procesul de auto-cunoaștere a fiecăruia. În final, copii și adolescenții ar trebui să fie încurajați să citească cărți despre acele subiectele care îi fascinează. Atâta timp cât este lăsat să exploreze, cred ca fiecare copil poate găsi acel gen de cărți care i se potrivește cel mai mult.

Î: – Care sunt cărțile tale preferate? Care sunt autori care te-au influențat în scris?

R: Dintre autorii care m-au influențat în ceea ce privește scrisul, aș dori să îl amintesc pe Louis L’Amour. Nu există alt scriitor pe care să îl fi studiat atât de mult. Pe lângă zecile de romane pe care le-a scris, am studiat până și manuscrisele sale neterminate. Louis L’Amour este un scriitor foarte valoros pentru literatura universală. El este singurul autor din istorie care, în onoarea operei sale, a primit atât Medalia Prezidenţială a Libertăţii, cât şi Medalia de Aur a Congresului. Din păcate cărțile sale nu sunt traduse în română. Eu am citit toate materialele sale în limba engleză. Cartea mea preferată este „Bendigo Shafter” și este scrisă de Louis L’Amour.

Î: – Ce alte genuri literare îți place să citești?

R: Pe lângă cărțile western și cele de aventură, îmi place să citesc autobiografii scrise de sportivi. Spre exemplu „27 de pași” scrisă de Tibi Ușeriu sau „Să alergi sau să mori, Jurnalul unui campion” scrisă de Kilian Jornet. Alte două cărți care mi-au plăcut mult sunt cele scrise de Nicolae Covaci. În aceste cărți el povestește despre istoria formației Phoenix: „Phoenix – Însă eu, o pasăre…” și „Phoenix – Giudecata înțelepților”. De asemenea, am citit și multe cărți despre istoria imperiului roman scrise de diverși autori.

Î: – Ce cărți ai recomanda unor copii și unor tineri să citească?

R: Tinerilor le-aș recomanda să citească cărți de aventură care să îi inspire, să îi încurajeze și care să le formeze principii morale bune. Când eu eram copil, iar apoi adolescent, îmi plăceau cărțile scrise Sir Walter Scott. Un exemplu foarte cunoscut este „Ivanhoe”. Mai mult de atât ei pot citi frumoasa serie de romane „Winnetou” care este scrisă de Karl May și care, din fericire, este tradusă și în limba română. Desigur, să nu uitam de romanele românești scrise de Mihail Sadoveanu, romane care au farmecul lor aparte și care reprezintă o literatură deosebită față de cea străină.

Î: – În final, unde îți găsim cărțile?

R: Tot ceea ce momentan înseamnă „Suflet de Mustang” (nume pe care l-am ales să îmi reprezinte activitatea) se poate urmări pe site-ul http://www.sufletdemustang.ro . Pe lângă site, se poate căuta „Suflet de Mustang” pe rețelele de socializare Facebook și Instagram. Pe paginile rețelelor sociale menționate anterior veți găsi tot felul de lucruri interesante pe care le public săptămânal despre legătura oamenilor cu caii. Mai mult, pe canalul de Youtube „Suflet de Mustang” există un istoric de materiale video interesante atât despre cai, despre muzică cât și despre cursele cu obstacole. În final vă mulțumesc că ați parcurs acest interviu și vă îndemn să trăiți o viață conștientă. Să aveți mereu curajul de a vă asculta vocea interioară și nu în ultimul rând să nu uitați să vă bucurați de libertate și de natură asemenea unui mustang.