Lumea modernă și cărțile western

Ar putea cărțile western să ne învețe cum să ne reapropiem de natură? Într-o anumită măsură eu cred că da.

În ziua de astăzi avem multe distracții care ne atrag atenția de la un trai tihnit. Când te-ai mai uitat la un apus de soare fără să te gândești la ceea ce ai de făcut maine la job sau la cine ce a mai postat pe facebook? Ne bucurăm de momente de tihnă mult prea rar. Adesea aceste momente de liniște se întâmplă când suntem plecați în concedii ori în retreat-uri și ne asumăm decuplarea de la tehnologie și de la zumzetul lumii moderne.

Însă nu trebuie neapărat să ne aflăm într-un retreat ca să ne simțim prezenți. Stările de prezență ar trebui să fie ceva ce putem accesa în fiecare zi. O modalitate prin care poți face acest lucru este să citești cărți care sunt pe placul tău. Un studiu științific a demonstrat că atunci când intrăm într-o stare de concentrare și vizualizăm locuri și evenimente, mintea și corpul vor trăi senzații la fel de intense ca cele autentice. Cărțile sunt un mijloc prin care putem ajunge în astfel de stări asemănătoare stărilor de transă. Atunci când citim, acțiunea unei cărți ne poate prinde atât de tare încât pentru moment și uităm unde ne aflăm. În sensul acesta există chiar un proverb care poate explica foarte bine ceea ce se întâmplă cu mintea și cu corpul nostru: „Mintea ne poate duce de la A la B, însă imaginația ne poate duce oriunde”.

Întorcându-mă la cărțile western, o caracterisică comună a acestora se referă la conținutul bogat în descrieri ale scenelor din natură, iar mai mult de atât, protagoniștii acestora trăiesc în ritmul de acum 150 de ani. Astfel, ei sunt o continuă aducere aminte despre faptul că oamenilor le place să trăiască viața în armonie cu natura, în explorare și în compania animalelor care le-au fost alături timp de milenii. Văd cartile western ca o parte rebelă a literaturii, un gen literar care caută să ne trezească în plină eră tehnologică și să ne reamintească de faptul că locul nostru este mai întâi aproape de natură, iar apoi la birou în fața unui ecran.

Cu atât mai mult, având în vedere în situația destul de bulversantă și incertă în care lumea se află în acest moment, înțelegerea naturii mi se pare a fi un lucru fundamental. Altfel, nu văd cum am putea fi în stare să ne oprim la timp din anihilarea lumii în care trăim. Ca să nu mai vorbesc despre efectele pe care deconectarea de la natură le are asupra sănătății noastre. Sănătatea, fiind și ea o tema foarte amplă, prefer să o păstrez pentru o viitoare discuție.

Cărțile western și nu numai, ar putea avea, într-o anumită măsură, un rol benefic în refacerea și reeducarea capacității noastre de a percepe și de a respecta natura și de a ne reconsidera existența în așa fel încât să includă bune practici care să ducă mai puțin la vătămarea mediului care ne-a dat viață. În esență, reconectarea cu natura înseamnă și reconectarea cu noi înșine la un nivel mai profund.

Din punctul meu de vedere, să mă bucur de natură înseamnă: să număr câte cercuri face uliul deasupra pădurii înainte să se îndrepte către șes, acolo unde poate vâna mai ușor șoriceii de câmp; să mă bucur de aspectul ciudat și de coloritul interesant al ciupercilor pe care le întâlnesc pe cărarea din padure, ori să mă minunez de modul interesant în care se sprijină doi copaci unul de celălalt; să aud susurul pârâului ce curge în mica vale de lângă casă, ori să mă uit la cum unduieste iarba în adierea vântului și să remarc zarva pe care o fac păsările atunci când cineva intră în pădure, pădurea fiind casa lor sacră; să aud cum vuiește vântul printre coroanele pinilor și să privesc îndelung cum se adună norii de ploaie după culmile dealurilor.

Acestea și multe altele le putem percepe mai ușor atunci când ne deconectam de la zumzăitul etern al notificarilor de facebook ori instagram, de la zdrăngănitul reclamelor sâcâitoare care apar la TV, ori de la luminile orbitoare emanate de zeci de ecrane.

De exemplu, în viața de zi cu zi, eu citesc Zane Grey și mă bucur de descrierile legate de munți, păduri, bizoni, reînvăț să privesc natura prin ochii oamenilor de demult, să o apreciez și să înțeleg necesitatea de a trăi în moment. Pentru cititorii în engleză recomand romanele scrise de Zane Grey: „Silvermane”, „Wildfire”, „To the Last Man”, „Tappan’s Burro” și nu în ultimul rând „The Thundering Herd”.

Zane Grey folosește descrieri ample și bogate ale naturii. La fel și Louis L’Amour, un alt scriiitor western foarte renumit, el fiind primul scriitor care a fost recunoscut cu Medalia de Aur a Congresului American și cu Medalia Prezidențială a Libertății.

Atât de mult iubesc cărțile scrise de cei doi autori, încât mi-au servit ca inspirație. În anul 2019 am scris prima carte ce aparține acestui gen rebel al literaturii. Până în prezent am scris cinci cărti western și de aventură: „Praf și Pulbere”, „Suflet de Mustang”, „Cântecul Deșertului”, „Un prieten de încredere” și „Mary Jane”.
La fel și eu, în cărțile mele, am căutat să duc mai departe obiceiul de a descrie natura într-un mod cat mai autentic și mai profund. Fiind un iubitor de natură și un iubitor de cai, nu am putut proceda altfel. Uite un exemplu din romanul „Suflet de Mustang”, roman a cărui lansare va avea loc pe 12 noiembrie 2022:

Luna se rostogolea din ce în ce mai jos pe cupola înstelată. Privindu-i culoarea argintie, deși efortul goanei îi încălzea corpul, Jose simțea frigul din ce în ce mai aprig.
Aerul deșertului era fin și neconsistent, asemenea unui voal subțire ce nu avea puterea să păstreze din căldura de peste zi.
Suflul ușor al duhului pustiului purta cumva în el întinderea sa nemărginită și copleșitoare. Senzația îi dădea în același timp atât sentimentul de libertate, cât și de singurătate. Era greu de închipuit cum animale sau chiar oamenii puteau trăi în acele locuri.

Cea mai importantă era apa. Pe lângă roua dimineții, care se găsea în câteva picături pe majoritatea plantelor, existau căldări naturale care rețineau apă. Indienii yaqui sau apași, care trăiau în acele zone, cunoșteau cele mai multe dintre aceste rezervoare.

Însă existau și surse de apă care nu erau cunoscute. Cele mai multe dintre acestea erau frecventate de către animalele deșertului. Vietățile care trăiau în acele zone se adaptaseră la mediu și cunoșteau tot ceea ce le înconjura. Cineva care călătorea prin acele ținuturi trebuia să fie mereu atent și, cumva, să simtă locurile prin care trecea.

Pentru a ajunge la acele surse de apă mai puțin frecventate, oamenii se puteau lua după urmele animalelor, după zborul păsărilor sau chiar al insectelor. Chiar și urmele indienilor i-ar fi putut conduce către astfel de locuri ascunse.

romanul „Suflet de Mustang”, pag 21

Un alt exemplu:

Se trezi înainte de răsărit. Dormise buștean. Se simțea revigorat.
După ce dădu apă și fân cailor, umplu din fântănă două găleți pentru a se spăla. Senzația pe care o lăsa apa rece pe corpul său îl trezi complet. În sinea lui, abia aștepta să se știe pe drum. Se îmbrăcă în pantaloni și în cămașa curată, se încălță în vechile sale cizme.
Așa cum bătea prima rază de soare, își putea vedea clar chipul în geamul unei ferestre. Trăsături care înainte nu erau așa de adânci, arătau dificultatea drumului parcurs în ultima vreme. Sticla care îi reflecta figura îi putea dezvălui cum arăta, însă doar un cal putea oglindi cine era cu adevărat. Acesta era și unul dintre motivele pentru care se simțea atât de apropiat de cai.

romanul „Suflet de Mustang”, pag. 199

În încheiere, dacă apreciezi și tu timpul petrecut în natură și dacă îți plac cărțile, te invit cu drag la lansarea romanului „Suflet de Mustang”. Lansarea are loc de la ora 12:00 pe 12 noiembrie 2022 la Muzeul Național al Literaturii Române din București.

Link-ul către eveniment este aici: https://www.facebook.com/events/1222992801598111

În aceeași măsură, dacă articolul acesta a fost pe placul tău, te invit să te abonezi la blog-ul meu:

În felul acesta vei primi notificări pe mail despre articolele noi pe care le voi posta în viitor. Ce îți mai recomand, este să arunci o privire peste celelalte aricole din blog. Poate acestea te vor inspira mai departe.

Pe curând. 🐴🤠👋