Suntem pe la mijlocul lunii septembrie 2022, iar fiorul racoros al toamnei începe să se facă simțit. Copacii încep să arate faptul că au mai îmbătrânit un an și că au devenit mai înțelepți.
Am început să citesc o carte diferită față de lectura mea obișnuită. Autorul ei este istoric, învățător, meșter, administrator, actor, orator public și nu în ultimul rând parte a sfatului înțelepților din Tribul Lakota din Rezervația Indiană Rosebud.

În momentul de față parcurg „Keep Going – The Art of Perseverance”. Aceasta este o carte în care scriitorul transmite generației viitoare povești vechi din cultura Lakota. Nu este singura carte de acest gen. Scriitorul a scris si alte cărți deosebite. Dintre acestea eu am avut ocazia să răsfoiesc „The Lakota Way” și „Quiet Thunder – The Wisdom of Crazy Horse”. Acestea sunt cărți de exceptie. În cartea pe care o citesc în prezent, am găsit multe lucruri interesante. Unul dintre acestea o să îl redau mai jos, apoi o să insist asupra învățămintelor pe care le putem trage din această aparent simplă istorisire.
„Într-o zi, un tânăr indian merge la bunicul său și îl întreabă :
– Bunicule, spune-mi te rog, de ce viața este așa de grea?
Bătrânul îl priveste și nefiind prima dată când baiatul îi pune această întrebare și văzând că emoțiile lui sunt aceleași ca data trecută când i-a pus întrebarea, s-a gândit să îi spună o poveste din care să poată trage o învățătură. Bătrânul îi spune:
– Lasă-mă să-ți povestesc despre modul în care lupul își trăiește viața. Din păcate nu mai avem lupi aici, în această regiune. Atunci când a venit omul alb, neînțelegând felul de a fi al lupului și crezând că e un animal cu totul rău și sângeros, i-a vânat pe toți până la ultimul. Acest lucru nu a fost corect întrucât lupul nu este rău. Când vânează, lupul are foarte multe eșecuri. De puține ori lupului îi iese planul până la capăt. Totuși, acesta vânează în continuare deoarece să renunțe, ar însemna să renunțe la viață însăși. Lupul își dorește să trăiască, astfel, deși are doar puține reușite, iar probabil viața lui este tare dificilă, lupul vânează neîncetat mai departe.”
Deși este o povestioară scurtă și aparent destul de simplă, m-a inspirat. Viața în natură nu cunoaște zona de confort. Noi, oamenii, trăim puțin diferit față de restul vietăților din sălbăticie. Noi, oamenii, putem să alegem între a ne relaxa ori a depune efort să realizăm ceea ce ne propunem. Atunci când nu mai avem spor, putem să luăm o pauză și să continuăm atunci când reapare inspirația ori cheful de muncă. Nu este o problemă, cu toții procedam așa, iar în lumea noastră nu este un lucru greșit. Însă în natură, în lumea animalelor nedomesticite și a lupului, lucrurile nu stau tocmai așa. El se găsește într-o constantă luptă pentru supraviețuire. Lupul nu cunoaște ceea ce înseamnă zona de confort, astfel că nu poate să se relaxeze atunci când senzația stomacului gol nu îi dă pace, ori când îl bate ploaia ori ninsoarea și trebuie să-și găsească adăpost. Dacă ne gândim la existență din perspectiva lupului, ne dăm seama că nu e timp de stat ori răgaz pentru contemplat. El trebuie să fie mereu în mișcare și mereu trebuie să se gândească la ce trebuie să facă pentru a-și asigura următoarea necesitate. Indiferent cât de dificilă e viața, trebuie să vâneze în continuare.
Poate că atunci când lucrurile devin dificile în viața noastră, ar fi util să ne aducem aminte de povestioara Lakota despre viața lupului. Deși nu trăim în pădure, iar viața noastră se desfășoară într-o societate „evoluată” și „civilizată”, ne putem lăsa inspirați de stilul de viață al lupului. Confortul este un privilegiu, iar dacă privim lucrurile din perspectiva aceasta, nu vom mai fi tentați să luăm viața de-a gata. Obstacole vom întâmpina mereu, iar cel mai important lucru este atitudinea pe care o avem în acele momente. Chiar dacă întâmpinăm dificultăți în existența de zi cu zi, marea parte dintre acestea se vor rezolva în momentul în care ieșim din zona de confort și devenim puțin așa cum este lupul. Mai perseverent, mai răbdător și mai înțelept.
Sper că ți-a plăcut articolul. Dacă da, atunci am următoarea rugăminte la tine:
- Abonează-te la blog. În felul acesta vei primi notificări pe mail despre articolele noi pe care le voi posta în viitor. Ce îți mai recomand, este să arunci o privire peste celelalte aricole din blog. Poate acestea te vor inspira mai departe.
2. Arunca o privire pe pagina cu cărtile mele. Poate că acolo vei găsi ceva ce îți va fi pe plac. S-ar putea să găsești o lectură care ar putea fi pe sufletul tău și care îți va face ziua mai bună.
Pe curând. 🌙🐺👋