Cu toții ne-am obișnuit cu imaginea războinicilor, cavalerilor sau a cowboy-ilor călare. E ceva ce este natural și nu ne mai surprinde atunci când ne uităm la filme western sau filme istorice.
Însă trecând peste majoritatea filmelor fabricate la Hollywood, știai că există echipamente de călărie care sunt special confecționate cu scopul de a le permite femeilor să umble călare aproape la fel de bine ca și barbatii?
Călăria laterală este un concept din antichitate (Grecia Antică), care le permitea femeilor să umble călare așezate într-o parte pe cal. Pe modelele inițiale, femeile care mergeau călare nu aveau suficientă stabilitate încât să poată controla calul așa cum se cuvine. De fiecare dată calul era condus de către cineva.
Ideea care a apărut în Grecia Antică s-a îmbunătățit considerabil pe parcursul timpului. Un echipament mai bun a fost realizat abia în secolul 14 de către Anne de Bohemia. În secolul 16 modelul a fost perfecționat atât de mult încât le permitea femeilor un control ferm al calului cât și o poziție mai confortabilă. Datorită suporților care permit o stabilitate bună pe cal, femeile din secolele respective aveau posibilitatea să își păstreze eleganța în timp ce participau călare la vânătoare sau la diferite ocazii. Aceast model de șa le-a permis femeilor de atunci să devină experti chiar și în zona de călărie cu obstacole.
Începând cu secolul 20 convingerile societății s-au mai relaxat iar șaua laterală nu a mai fost atât de necesară. Chiar dacă vremurile de demult au trecut, cel puțin în lumea sarituri peste obstacole, există femei care încă preferă acest gen de echipament.
Recordul mondial de 1.98 m pentru săriturile peste obstacole utilizând o șa laterală îi aparține lui Esther Stance.

Chiar dacă acest gen de șa este folosit astazi în număr mai restrans în călăria de agrement, parade sau diverse reconstruiri istorice, s-a descoperit că șaua laterală poate fi benefică pentru persoanele care au un anumit tip de dezabilități. Deoarece oferă mai multa stabilitate pentru această din urmă categorie de călăreți, șaua laterală a devenit parte din unele programe de terapii asistate de cai.

Caracteristicile șeii laterale
- Diferit față de o șa normală, aceasta este echipată cu doi suporți pentru picioare. Piciorul stâng se așează în scăriță și este pozitionat sub suportul inferior. Piciorul drept este trecut peste suportul superior și se odihnește pe umărul calului.
- Șaua laterală este echipată cu o singură scăriță. În această scărița se așează piciorul care se află sub suportul inferior al șeii (de obicei piciorul stâng). Datorită poziției diferite față de șaua normală, scărița pentru șaua laterală va fi strânsă mai sus.

Este foarte important ca utilizand acest gen de șa, greutatea călărețului să fie distribuită corect atât pentru a putea proteja sănătatea calului cât și pentru a menține echilibrul și siguranța pe cal.
Atunci când persoana care călărește are o poziție corectă, linia spatelui îi este aliniată cu linia spatelui calului, iar umerii săi sunt poziționați înspre direcția de înaintare. O poziție incorectă ar fi aceea în care, relativ la direcția de înaintare a calului, unul dintre umeri este mai în față decât celălalt.
Pentru mai multe informații îți recomand să vezi video-ul atașat:
Una dintre cele mai recente mediatizari în care se poate vedea acest tip de echipament de călărie o înfățișează pe Angelina Jolie în filmul „Tomb Raider-The Cradle of Life”. Mai jos se găsesc câteva poze cât și o scenă video din filmul cu Angelina Jolie:

Mai jos găsești clipul călare din filmul „Tomb Raider-The Cradle of Life”: